I wish… for you.

Am crezut intotdeauna ca ceea ce iti doresti pentru tine e egoist, meschin, si pana la urma, ca e josnic ca un om sa-si doreasca pentru el binele, confortul sau .. fericirea. Nu m-am gandit niciodata constient la asta, dar toate actiunile mele erau intemeiate pe certitudinea ca eu trebuie doar sa ma abandonez acestui altruism complet, fara sa-mi fac griji pentru ceea ce aveam sau primeam eu. Si era chiar bine. Multumitor as putea spune, si chiar.. eram fericita s-o fac. Si inca sunt, atunci cand ghicesc, spre exemplu, o stare pe care faptura de langa mine incearca sa o ascunda, si incerc , in loc de asta, sa o fac macar sa fie vesela cat timp e cu mine, daca nu pot sa-i inlatur gandurile care o macina. Cat despre fericirea mea (damn it, zau ca suna egoist x_x). credeam intotdeauna ca ceilalti o sa se ocupe de asta. Da, eram atat de dezlipita de pamant, incat eu chiar credeam ( cautand sa ma apropii de acei oameni-exceptie, pe care nu-i gasesti pe toate gardurile, deci nu chiar total dezlipita, right?..) ca sarcina oamenilor este sa se ocupe de fericirea catorva persoane care au trecut de zidurule pe piatra ale interiorioritatii lor (trebuie sa fie doar cateva, iar selectia sa fie riguroasa, ca sa te asiguri ca merita, si pentru ca.. pur si simplu nu va merge cu foarte multi oameni), in timp ce ei erau deja asigurati, avand macar un prieten. Si totusi nu e ceva interesat, iti ofer pentru ca imi oferi/ te iubesc pt ca ma iubesti/ an-eye-for-an-eye sort of thing. Dimpotriva, nu ma vad traind altfel, fiindca, sufleteste, asta ma face pe mine sa .. ma simt bine.  Mi-am schimbat, insa ideea conform careia cineva se gandeste cu adevarat la ceea ce imi lipseste mie; e nevoie de mult timp, si mult efort, daruire, abandonare a sinelui ca sa intelegi tot ceea ce compune o alta fiinta, si sa incerci sa contribui la fericirea ei. Si chiar daca unii oameni ar vrea, nu toti pot face asta. Desi vor crede ca o fac, vor crede ca te inteleg, ca stiu ce se intampla cu tine, ca te cunosc mai bine decat te cunosti tu insuti, sau ca.. te fac fericit. ( In fact, sunt convinsa ca cei care ne fac fericiti nu sunt niciodata constienti de asta).

N-am avut niciodata nevoie de mult pentru a fi fericita. Si poate ca totusi, sunt cele mai grele lucruri pe care le poti cere de la o persoana:  sa te inteleaga pana in adancimile sufletului tau tenebros, si sa te iubeasca si dupa aceea, sau.. poate sa nu inteleaga chiar totul, dar sa-ti respecte libertatea de a fi cine esti pentru ca.. te iubeste in totalitate; pentru ceea ce esti.

______

Don’t change; she will, someday.

Ca o rodie sau doar o jigodie

Amice, trancanind despre altii tu crezi

ca esti mai bun

barfind prieteneste inimioara ta

pulseaza cu-avant…

Poate avea dreptate ala care spunea

ca jigodii sunt tinerii toti

salbatici inoncstienti si lipsiti de mila

(Tu nu vezi – zicea - ca Puterile toate i-au folosit?).

Poate avea dreptate ala

cand spunea ca junele e ferice pentru ca n-a facut inca greselile

pe care le va face

pe care le va face

foarte curand…

Poate avea dreptate ala daca mai uit la tine

jivina barfitoare inversunata si fara nimic in cap

contestandu-i pe altii fara sa pui nimic in loc

fara sa iubesti

fara sa recunosti vreo valoare

poate-avea dreptate ala sau poate n-avea

pentru ca tu esti de fapt un june simpatic dar

va veni o vreme cand vei vrea sa faci

cu iubire ceva

vei fi imbelsugat ca o rodie

sau te vei faramita si vei ramane

o din ce in ce mai batrana jigodie.

(by Simona Popescu)

The only thing that’s real

Incep sa ma dizolv in tot felul de iluzii. Trupul meu devine evanescent, vested si uscat. As vrea sa pot iubi pe cineva. Scriu prost si inutil, fiindca starea mea de acum e greu de cristalizat in cuvinte. Senzatia ca te nimicesti, ca te descompui, ca esti fara rost, fara vointa, fara nimic care sa merite locul care ti-a fost dat.

M-a cuprins o groaznica teama de singuratate. Am indepartat sincer pe fiecare om pe care l-am iubit, si daca n-am reusit sa fac asta, m-am inchis in mine lasand doar iluzia ca respir in exterior. (Eu sunt un om cu un suflet-carapace). N-am lasat nimic din ceea ce e viu sa ma atinga. Nu m-am lasat niciodata condusa de ceea ce simt, si, mai trist, ma impiedicam intr-un fel sa simt. Am refuzat sa ma las subjugata de cele mai puternice emotii, dintr-un soi de teama, sau poate dintr-un bizar sentiment al dreptatii: mi se parea nedrept sa ma pot contopi cu ceva atat de de suprafiresc. Fericirea a devenit intangibila. Eu am vrut sa fie asa. Mi-am negat dreptul la ea, fiindca n-am considerat vreodata ca merit.

Poate am avut dreptate. La urma urmelor, eu nu sunt decat un om vested  si murdar care greseste des. Dar fara sentimente si fara niciun om pe care sa-l acopar cu sufletul meu am ucis singura tot ce era viu in mine. Am devenit un suflet de hartie, care nu tresare nici macar la adierea vantului. Mai existi? Mai poti simti zapada sub palme, fulgii de nea atingandu-ti obrajii..  mai auzi muzica? Cand ai murit tu atata timp? Cum ai ajuns atat de singura?..

Daca as putea macar sa iubesc.. Si totusi, ca sa pot face asta am nevoie, mai intai, de certitudinea ca cineva ma iubeste pe mine, caci numai atunci m-as putea abandona. Am nevoie sa stiu ca trupul meu nu se va frange atunci cand va gadea in gol.

What have I become?
My sweetest friend
Everyone I know
Goes away in the end

A white demon song I

Arina isi inmuia biscuitii in cafea cu o delicatete inimitabila, insa cu o inocenta care nu parea veridica. Iti trezea scepticismul acela hulpav de adevar, bolnav sa-l caute in subterfugii si labirinturi alambicate, insetat de voluptatea descoperirii. Dar senzatia aceasta devenise mult prea familiara, banala in familiaritatea ei, si totusi se adancea frenetic in mine.  Ochii sai mari se oprira asupra mea din spatele ochelarilor, si ea zambi jucaus.

-Si? Cum a fost excursia?

Alte flecareli gaunoase, fara niciun scop in afara de acela de a umple golul dintre noi, care se extinde cu fiecare mister pe care ti-l adaugi. Ar parea ca pielea ta alba e facuta din ele. (Abia abia realizez cata dreptate aveai cand spuneai ca nimeni nu te-a cunoscut cu adevarat. ..Va sti cineva vreodata cine esti?).  Incerc sa-mi amintesc cum am ajuns aici, incercand sa gasim un drum comun printre cuvinte spuse ca sa captuseasca taceri, insa mi-e imposibil. De parca m-as fi trezit brusc dintr-un vis pe care nu mi-l pot aminti.

Imi amintesc doar ca la inceput, mi-a fost cu neputinta sa cred in tine. Pe atunci erai undeva intre ceea ce ai fi vrut sa fii si ceea ce nu erai, asa ca mi-a fost destul de usor sa vad prin tine. Aveai o masca frusta, cu multe fisuri indezirabile, probabil fiindca atunci incercai sa imbini perfect cioburile. Dar forma aleasa de tine era destul de inextricabila, si fiecare incercare de a te contopi in ea te lovea de ot mai multe colturi rigide. Astfel, erai penibil de usor de citit din gesturi,  din cuvinte asezate nepotrivit, din fraze estropiate, din inflexiunile vocii.. Erai un amestec amorf de oameni pe care incercai sa-i topesti in tine, si  pentru a carui forma bine definita mai aveai multe de slefuit.  Dar poate ca nu asta conta atat de mult atunci, caci in definitiv, poate nu voiai decat sa scuturi de praf un suflet bolnav, si sa pui in loc unul mai pur. Ceea ce ma ranea de fiecare data era insa faptul ca toate lucrurile pentru care eu as fi mers pana la capatul pamantului, care erau pentru mine atat de departe de a fi palpabile, de a fi acolo, acoperite de atingerea mea, toate acestea tu le dobandeai cerandu-le. Si le primeai, fiindca niciun om nu refuza sa daruiasca un ciob din el insusi, dar eu aveam atata nevoie sa dovedesc ca meritam chiar si cea mai mica farama. Iar tu primeai totul stupid de usor; si dupa ce atingerea aceea iti devenea prea familiara, o aruncai undeva in spate, pe drumul prafuit pe care odata l-ai lasat in urma. Pentru tine, erau mult prea insignifiante.

In timp, desenul calchiat s-a imprimat partial pe masca, iar gesturile tale au dobandit o oarecare consecventa. Prezenta ta devenise una obisnuita si beninga, asa ca ai ramas acolo, pe locul liber dintr-un vagon liber dintr-un compartiment de tren, care la vremea aceea parea fara destinatie.  Stii, incerca sa-mi amintesc unde si cum ni s-au intalnit pasii, dar raspunsurile raman mereu inecate in taceri.  Imi amintesc, in schimb, tot mai des, lumina apusului care se rasfrangea prietenos pe siragul de bancute din parc, asfaltul obosit pe care pasii nostri mergeau unul langa altul, cuvintele care dansau in cafenea intre scaunul meu si al tau, rasarilturile pe care le vedeam impreuna in fiecare dimineata, insa atat de diferit. .

Te privesc vorbind, si-mi dau seama cat de desavarsit se imbina cuvintele tale cu toate gesturile pe care ti le-ai insusit. Imi amintesc  perfect cata inocenta degaja zambetul tau, tonul naiv al vocii atunci cand iti spui numele -Arina, iar zambetul iti apare timid pe chip..  E imens neantul acela care desparte aparenta ta de esenta.

Va urma

Undisclosed desire

Imi abandonez intentiile din teama ca vor deveni fapte. Dar ele nu dispar; ci se aduna undeva, in mine, tot mai multe si tot mai violente, vrand sa-mi strapunga pielea subtire. Uneori un fel de piromanie benigna ma determina sa le incendiez ca sa-mi purific sufletul de vanataile pe care le-au provocat, inainte ca tumoarea sa devina maligna. Dar altele le iau locul repede si sufletul meu se mistuie in aceste catharsisuri inutile.

De cele mai multe ori, dorintele mele se sting inauntrul meu. N-am avut niciodata curajul sa le urmez daca stiam ca sunt incomode pentru altcineva. Si atunci, unde sunt eu in toate aceste renuntari? M-am suprimat pana ce am devenit o faptura fara identitate, cu o singura functie: aceea de a face lumina in bezna celorlalti. Dar as vrea uneori sa ma rastorn din mainile lor si sa mistui totul in jur.

..Insa asta nu se va intampla niciodata.

Useless

Legaturile stabile intre oameni se formeaza in momentele in care viata invita un oarecare trecator sa dea nas in nas cu tine atunci cand mergand cu mintea ratacita-n ganduri si privirea in pamant, nu mai observi nimic in jur.  In momente in care pe usa pe care ai lasat sa iasa speranta, se strecoara inuntru un prieten.

Insa uneori admiram din umbra omuleti mici pe care rutina ne determina sa-i intalnim zilnic. Atunci incerci sa te apropii timid, lasand la vedere cate putin din sufletul tau, pana ce potecile se incruciseaza si devin una singura.  Si totusi, adesea viata nu-si urmeaza tiparul pe care noi il intrezarim. Uneori, oricat de adanc ar scormoni in tine, celalalt nu gaseste nimic cu care sa se identifice. Pentru el nu esti decat un alt chip in multime. Stii prea bine ca apartine acelui grup rar de oameni speciali, si tocmai de aceea tanjesti dupa un ciob din afectiunea lui, insa drumul pana la suflet e prea abrupt sa-l poti urca singur. Esti acceptabil, insa nu e destul ca sa sa-i poti fi prieten. Pasii tai se vor opri oricum la zidul pe care ti-l asaza involuntar in fata..

Si aici intervin ei.  Cei care, nestiind ca un firicel minuscul de incredere ar putea afanisi in intregime zidul, isi schimba brusc strategia: privirile li se indreapta catre fapturile mici care in timp, au patruns timid sub aripile omuletului  pe care-l admiri. Una dintre acele fapturi care prin firea lor invita la a fi tradati. Si odata ce-au prins de maneca una dintre acestea, ei se agata lejer in spate, ca un vagon vechi de tren, purtat in nestire. Sub acoperisul unei prietenii de fatada, calchiaza in ei insisi tot ceea ce le lipseste, insa se oglindeste ata de limpede sub chipul acelui intermezzo naiv. Iar cand metamorfoza e gata, nu mai asteapta decat o gara singuratica in care micul lor idol i-ar putea observa. Acum totul e mult mai usor…

Insa uiti ca intre timp ti-ai facut un prieten. Da, acel vagon mic, de pe care lacrimile au cojit vopseaua ti-a devenit intre timp prieten. Insa el nu mai conteaza, sau poate nu atat de mult. Din moment ce ti-ai atins scopul de ce ar mai conta sa lasi in urma doi ochi singuratici prin care odata ai privit atat de clar… Si ca si cum n-ar fi de ajuns, tendinta ta de a acapara sufletele in intregime il izoleaza chiar si de unicul sau prieten. Si atunci ramane aproape singur, intors in locul dezolant si necunoscut, de unde odata isi striga-n tacere dorinta de a fugi..

A possible ending

Ma pricep foarte bine sa gasesc sau sa inventez scuze credibile. Probabil ca daca mi-as folosi abilitatea asta de fiecare data cand as intra in bucluc m-as putea strecura pe langa consecinte oricand, plus ca mi-as exersa talentul pentru o viitoare opera de fictiune. La urma urmelor, povestitorii sunt cei mai mari mincinosi. Nu ma folosesc, insa, prea des de ea, si nu am s-o fac nici acum. Singura explicatie posibila pentru lipsa postarilor serioase de la promisiunea “fara luni de pauza intre postari” e faptul ca nu pot sa imi tin prea des promisiunile fiindca le vad ca pe o obligatie, si ma fac sa ma simt incoltita. Oricat de mici ar fi ele. (Si sper ca asta sa nu fie o scuza, fiindca nu asta s-a vrut a fi.) Asta e, sunt o strutocamila. Nu cred ca fost o mare pierdere, oricum, si nu cred ca va fi nici de acum inainte daca blogul asta va parasi lumea celor drepti, meaning that va fi sters (de pe suprafata pamanto-internetului). Nu sunt inca sigura ca asta va fi soarta lui, dar daca va trai, e sigur ca nu va vedea postari dese, la intervale rare. Si cine stie, poate ca in lumea celor strambi ii va fi mai bine:d.

Play!

In urma cu ceva vreme am primit de la Iania doua lepse oarecum asemanatoare,  pe care nu le-am mai rezolvat; asadar,  here they are [voi incerca, pe cat posibil, sa nu ma repet]:

Daca as putea fi:

*o floare, as fi: o lacramioara.

*un anotimp, as fi toamna;

*o culoare, as fi negru.

* un animal, as fi o caprioara [Bambii:d].

*o piesa vestimentara, as fi o camasa alba.

*o piesa de mobilier, probabil as fi o biblioteca inchisa, cu vitrina de sticla.

*o piesa muzicala, as fi Scar Tissue [Red Hot Chilli Peppers]

*un vers, as fi de fapt o strofa, fiindca nu stiu niciun vers destul de relevant:

Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
[Marin Sorescu, Am zarit lumina]

*un obiect, as fi un stilou. promit ca n-as improsca cerneala:)>-

* un instrument muzical, as fi un pian;

* un copac, as fi un mar.

*un oras,as fi Calcutta, India.

*o carte, as fi Maitreyi, de Mircea Eliade.

*un personaj - m-as multumi sa fiu oricare; ..personajele, spre deosebire de oameni,  nu simt.

*un fel de mancare, as fi..  a chocolate caaake;;)

*un supererou, as fi Wolverine:>

*un fenomen al naturii, as fi ploaia.

*o masina, as fi.. uhm.. una de tuns iarba:))

*un fruct, as fi un pepene verde.

* o parte ca corpului, as fi mainile.

*un film, as fi ~Paris, i love you~. _____________________________________________________

..Aand the second one:

Daca eram o luna,  as fi fost decembrie.

Daca eram o zi, as fi fost miercuri.

Daca eram o parte a zilei, as fi fost dimineata.

Daca eram un animal marin, as fi fost un delfin.

Daca eram o directie, as fi fost in sus.

Daca eram o virtute, as fi fost iubirea.

Daca eram o personalitate istorica, nu stiu cine-as fi fost:)

Daca eram o planeta, as fi fost Pamantul.

Daca eram un lichid, as fi fost ciocolata calda.

Daca eram o piatra, as fi fost o piatra de rau.

Daca eram o pasare, as fi fost un porumbel.

Daca eram o planta, as fi fost un mar. 

Daca eram un tip de vreme, as fi fost vremea tipica primaverii.

Daca eram un instrument muzical, as fi fost un pian.

Daca eram o emotie, as fi fost indoiala.

Daca eram un sunet, as fi fost sunetul ploii.

Daca eram un element, as fi fost pamantul.

Daca eram un cantec, as fi fost Coldplay – The scientist.

Daca eram  un film as fi fost Paris, i love you.

Daca eram o carte, as fi fost ..  Franny si Zooey -J.D Salinger.

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Franny again;;).

Daca eram un fel de mancare as fi fost ..tot ceva dulce.  [sper ca dentistii nu citesc bloguri:) ]

Daca eram un oras, as fi fost New York.

Daca eram un gust, as fi fost dulce.

Daca eram o aroma, as fi fost aroma de cirese.

Daca eram o culoare, as fi fost albastru.

Daca eram un material, as fi fost fetrul.

Daca eram un cuvant, as fi fost iarta-ma.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost mainile.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost un suras.

Daca eram o materie de scoala, as fi fost romana.

Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost Bloo.

Daca eram o forma, as fi fost conturul unui om.

Daca eram un numar, as fi fost 3.

Daca eram o masina, as fi..duh.. una oricare )

Daca eram o haina, as fi fost un pulover pufos de iarna.

*mai departe merge la oricine o vrea:)

Awake

Dintr-o inexplicabila dorinta de a reveni la normalitate (note to self: de a reveni..??), am reinceput sa scriu pe blog. Yep! Aaand… de data aceasta pe bune, fara intervale de …  luni intre postari:”>, pauza de imagine sau concediu medical. No,sir! Asa caaa, dupa indispensabilele scuze pentru absenta indelungata (desi nu cred ca fu asa o mare pierdere, but.. oh well) si cu mentiunea ca da, mai exist si inca ma tarasc, promit sa nu-mi mai abandonez blogul ca pe o tomata in ploaie si anunt oficial ca i’m back on track! :d

In alta ordine de idei,  nu voi schimba semnificativ decorul, cu cateva mici modificari, meaning that .. poate voi aparea mai des in peisaj;  nu foarte des, insa,  fiindca n-as vrea sa provoc o reactie in lant de cascat:d Doar ca.. desi stii ca tu esti acolo,  in spatele cuvintelor, dizolvat in itele textului, uneori simti nevoia sa mai dai perdeaua la o parte; la urma urmei, o casa ce pare pustie nu-i prea primitoare.

Asadar, ca sa nu mai flecaresc prea mult, sper doar ca veti gasi pe aici,  scormonind printre cuvinte, cani de ciocolata calda pentru iernile din suflet, pulovere pufoase pentru toamne reci, multe zambete de dat mai departe, and a lot of coooziness. Enjoy>:D<

Unsaid.

V: De ce nu ai curaj sa ma privesti?

A:… Nu eu sunt cea careia ii lipseste curajul! Si daca vrei sa stii, uite pot sa te privesc in ochi, pot chiar sa-ti strapung retina, sa vad prin tine mai clar decat te vei vedea tu insuti vreodata…

V: Cum ai putea tu sa privesti prin mine, daca iti intorci intotdeauna privirea dintr-a mea? Daca nu stii macar ce culoare ascund pleoapele mele? Cum ai putea tu sa vezi prin mine, cand nici macar acum nu ai curajul sa ma privesti in ochi? .. De ce nu ma privesti?

A:  Pentru ca mi-e teama..de ce vei vedea tu prin ochii mei. De fapt, tu iti ascunzi prea bine sufletul , ca sa ti-l porti in privire. Eu il cunosc altfel..

V: Tu nici macar nu stii cine esti tu! Esti doar o himera care rataceste inutil prin visele acelea absurde care iti tin loc de realitate. Pentru ca tie ti-e teama sa traiesti, ti-e teama sa vezi cum e de fapt viata, si preferi sa traiesti in vis. Asta-i toata lumea ta si tot timpul tau se macina in acele iluzii, si in tot acest joc tu nu esti nimic decat…

A: Oricat ai incercat sa ma citesti nu ai reusit niciodata. Si recunoaste ca oscilai, oscilai mereu intre ceea ce credeai si ceea ce vedeai in mine, si asta te inchidea in cea mai intunecata bezna. Dar vezi tu, vine o vreme cand obosesti sa te mai ascunzi. Cand obosesti sa ma lupti cu mastile si cu tine insuti, pentru ca la urma urmelor..n-are niciun rost. N-are niciun sens sa te ascunzi. Nici macar nu-mi mai pasa daca ceea ce vei gasi in mine va fi calcat sub pasii tai. Imi asum riscul, fiindca nu-mi mai este teama de greseli, atata timp cat ma afecteaza pe mine. Tu, pe de alta parte, nu vei putea niciodata sa renunti la tema asta absurda de a fi imperfect. ..De a fi imperfect in fata mea, fiindca esti constient ca asta te-ar face mai slab.

V: Nu mi-e teama de greseli. Teama imi este doar de regret. Cred ca pana la urma, n-ai stiut sa ma privesti niciodata.

A: Asta n-ai de unde sa stii.

V:  Dimpotriva.

A: De fapt, nu stiu daca conteaza atat ceea ce stii tu, cat ceea ce stiu eu. Sufletul meu cauta adevarurile mele, nu pe ale tale.

V:  Te minti mult prea usor.

A: Dimpotriva.

V:  Pana sa aflam, oricum, adevarurile celuilalt, vom continua sa ne mintim.  Si singurul gand care ma va salva din bezna va fi acela ca pentru fiecare zgarietura din sufletul meu, tu vei avea una cel putin la fel de adanca. ..Nu cred ca mai avem altceva de spus. Nu ramane decat sa ne vedem la scoala. Sa ne vedem, fara sa ne privim, nu-i asa?

A: Ca de fiecare data.

…

Pentru cateva clipe, il urmari cu privirea, indepartandu-se. Apoi isi roti pasii in directia opusa, prin sunetele frunzelor cu margini sfaramate. In minte ii rasunau aceleasi versuri, dintr-o melodie pe care el n-o va sti oricum niciodata. Scar tissue that i wish you saw, Scarcastic mister know it all..

Cu fiecare inchidere udata de lacrimi, pleoapele ii derulau mereu aceeasi imagine : o pereche de ochi negri.